Parfum de primavara

26.02.2014 11:25

Începând cu Sfântul Valentin şi până la  8 Martie, traversăm o perioadă plină de sărbatori care ne dă suficiente motive să dăruim şi să primim flori.

În scurt timp, cel puţin calendaristic, primăvara işi intră in drepturi, iar primele flori ale sezonului ne imbie cu parfumul şi culorile lor .

Lalelele sunt unele dintre acestea , fiind asociate dragostei. Lalelele simbolizează dragostea, fericirea şi prietenia.  Ele înfăţişează constanţa sentimentelor, în ciuda timpului şi a diferitelor obstacole, precum şi lipsa compromisului. 

Originare din Orientul Mijlociu şi crescute în stare de sălbăticie timp de multe mii de ani, începând cu secolul al XVI-lea, lalelele au devenit florile preferate la curtea sultanului Imperiului Otoman. Se spune că sultanul Persiei îşi arăta afecţiunea faţă de aleasa sa dăruindu-i lalele de un roşu aprins, simbolizând flacăra iubirii sale. Astfel laleaua roşie devine unul dintre simbolurile zilei Sfântului Valentin.

Lalelele de culoare violet simbolizează regalitatea, distincţia şi transmit mesajul că persoana căreia i le trimiţi este una foarte specială şi căreia îi acorzi un respect deosebit.

Semnificaţia lalelelor galbene a evoluat de-a lungul timpului. Dacă în trecut reprezenta dragostea fără speranţă, în prezent acestea exprimă gânduri de bucurie, optimism şi încredere că totul va fi bine.

Lalelele albe pot fi folosite pentru a transmite un mesaj de preţuire, dar şi o modalitate prin care se cere iertare.

Furaţi un zâmbet şi daruiţi o floare persoanei dragi!